Full Frame vs Crop, o mică comparaţie

Care sunt avantajele unui body full frame în comparaţie cu un body crop? Exceptând avantajul clar al body-urilor full frame în condiţii de lumina slabă, la ISO mare, unde în general se descurcă mai bine ca nivel de zgomot, m-a atras aspectul oferit de full frame folosind lentile identice. Pe scurt, obţii mai mult bokeh cam în toate situaţiile. Nu am avut trepiedul la mine si comparaţia e cam ”din mâna”, tehnic imperfectă, dar chiar şi aşa poate mai e cineva interesat de rezultate.

În primul caz am folosit aceeaşi lentilă mai intâi pe crop si ulterior pe full frame. Ambele imagini sunt facute de la aceeaşi distanţă fapt ce a dus şi la diferenţa de compoziţie. E evident că pe full frame caştigi o “bordură” de bokeh.

50mm 1.8 crop stânga full frame dreapta

Mai jos am pus din nou aceleaşi imagini după ce am aplicat factorul de crop 1.6 pe imaginea full frame in Lightroom. Am pierdut bordura de bokeh dar imaginile sunt similare.

50mm 1.8 crop stânga full frame dreapta (cropat in Lightroom)

Diferenţa dintre cele două formate apare în momentul în care în loc să faci crop în Lightroom faci caţiva paşi şi obţii aceeaşi compoziţie din aparat. Am pus mai jos o imagine comparativă în care am folosit 50mm f1.8 atât pe crop cât şi pe full frame însă am încercat să reproduc în imaginea full frame compoziţia de pe crop.

50mm f1.8 crop stânga – full frame dreapta

Am încercat apoi sa obţin o compoziţie similara folosind 50mm f1.8 pe crop iar pe full frame 85mm f1.8. Factorul de crop in cazul Canon este de 1.6, mai exact un 50mm f1.8 x 1.6 se comporta cam ca un 80mm f2.8. Ambele fotografii sunt făcute de la aceeaşi distanţă.

Crop + 50mm f1.8 stânga full frame + 85mm f1.8 dreapta

Din nou, cred ca este vizibil, pe crop aspectul are puţin de suferit.

Weekendul viitor sper săr car trepiedul şi o ruletă pentru o comparaţie mai exactă.

So long!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.